Skip to content
Politică

Turcan îi desființează pe PSD-iști: Au ciopârţit Codul penal. Se alege praful de dosare!

turnulsfatului.ro

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, desființează majoritatea parlamentară PSD-ALDE-UDMR după votul din Legislativ al acestor partide în legătură cu modificarea Codului penal.

Deputatul de Sibiu a scris miercuri dimineață pe Facebook că aleșii acestor partide „nu se pot abține să mai ciopârțească câte un pic Codul Penal”. Concret, șefa interimară a liberalilor îi acuză pe cei din majoritatea parlamentară că „li s-a cășunat să elimine efectiv «conflictul de interese» din legislația penală, prin amendamentele admise în Comisia juridică din Camera Deputaților”.

Redăm mai jos mesajul integral al Ralucăi Turcan:

„Observ că cei de la PSD-ALDE, de mână cu cei de la UDMR, nu se pot abține să mai ciopârțească câte un pic Codul Penal. Sunt incorigibili! Li s-a cășunat să elimine efectiv «conflictul de interese» din legislația penală, prin amendamentele admise în Comisia juridică din Camera Deputaților.

Ceea ce au pus în loc este un simulacru de text, imposibil de aplicat, adică o reglementare care are același efect și dacă există și dacă nu.

Concret, «minunata» majoritate ne propune azi să nu mai fie nimeni sancționat pentru conflictul de interese, și nici pentru vreo faptă sinonimă. De dosarele care se mai află în lucru se alege praful, pentru că nu mai există fapta pentru care au fost făcute cercetările.

Bineînțeles că pretextul este «punerea în acord cu deciziile CCR». Realitatea este, ca și la OUG 13, că nu a cerut nicăieri CCR eliminarea conflictului de interese. Atunci au operat noaptea, acum operează ziua, doar că în pași mai mici, împotriva sistemului de Justiție”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *