Skip to content
Politică

Turcan, întrebată dacă vrea să devină preşedintele Camerei Deputaţilor: „Sunt implicată full-option la Ministerul Muncii”

Inquam Photos/Alexandra Pandrea

„Sunt implicată full-option la Ministerul Muncii şi nu am vândut niciodată blana ursului din pădure”, a declarat joi, 26 august, ministrul de resort, Raluca Turcan, întrebată dacă este pregătită să preia preşedinţia Camerei Deputaţilor după congresul PNL, aşa cum s-a vehiculat.

„Mă cunoaşteţi de foarte mult timp şi ştiţi că niciodată nu am vândut blana ursului din pădure şi sunt un om care, dacă intră într-un proiect, intră full-option. Iar eu sunt full-option în proiectul de ministru al Muncii”, a spus ea, într-o conferinţă de presă.

Jurnaliştii au întrebat-o dacă îi este teamă că ar putea pierde portofoliul de ministru al Muncii.

„În general nu am temeri. Teamă în privinţa mandatului de ministru al Muncii, cu atât mai puţin, pentru că proiectele de la minister vorbesc despre eficienţa mandatului meu şi susţinerea proiectelor pe care le am de asemenea este confirmată atât în documentele oficiale ale noastre ca Guvern, cât şi în documentul politic al moţiunii pe care premierul Florin Cîţu.

Dacă citiţi textul moţiunii, veţi vedea că o piatră de bază în reformele de care avem nevoie şi pe care ni le asumăm o reprezintă proiectele demarate deja la ministerul Muncii”, a susţinut Turcan.

Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *