Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, la Craiova, că lucrările de restaurare a Bibliotecii Franceze „Omnia” din oraş ar putea fi finalizate mai devreme de luna martie 2025, termenul avut în vedere iniţial.
„Am vrut să văd stadiul lucrărilor la Biblioteca Franceză ‘Omnia”, monument istoric aflat în plin proces de restaurare. Finanţarea oferită de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului este de peste 3,5 milioane de euro, o investiţie care va revitaliza şi conserva această clădire emblematică pentru patrimoniul istoric din regiune, pentru că va crea un hub cultural prin spaţii ce vor găzdui evenimente culturale importante pentru comunitate. Progresul reabilitării este foarte bun şi este posibil, chiar, ca lucrările la Biblioteca Franceză „Omnia” să fie finalizate mai devreme de luna martie 2025, termenul avut în vedere iniţial. Felicit restauratorii şi întreaga echipă care lucrează la refacerea acestei bijuterii arhitecturale şi sper să ne revedem, curând, la inaugurarea unei clădiri emblematice pentru Craiova”, a spus Turcan.
Raluca Turcan s-a întâlnit miercuri şi cu reprezentanţii PNL Dolj. Însoţită de Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj, şi de candidaţii liberali Nicuşor Roşca şi Nicolae Giugea la funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj şi, respectiv, primar al Craiovei, a vizitat şantierul Bibliotecii „Omnia”.
„Consolidarea şi restaurarea acestei clădiri de patrimoniu a fost iniţiată şi susţinută de Partidul Naţional Liberal, proiect în valoare de peste 3,5 milioane de euro şi care are un termen de execuţie devansat din martie 2025 pentru luna octombrie 2024. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” este un alt obiectiv aflat sub tutela Ministerului Culturii care va fi reabilitat şi modernizat datorită iniţiativei Partidului Naţional Liberal. Aceasta reprezintă o investiţie de 18 milioane de euro pentru restaurarea acestei clădiri simbolice a Craiovei. Pe 18 mai s-a finalizat procedura DALI iar lucrările sunt programate să înceapă efectiv în toamna acestui an. Îi mulţumim doamnei ministru Raluca Turcan şi pentru susţinerea Festivalului Shakespeare, care a primit de la minister o finanţare de 3,7 milioane de lei, cea mai mare sumă acordată acestui festival până acum”, a transmis preşedintele PNL Dolj.
Raluca Turcan a avut şi o întâlnire cu oamenii de cultură din Dolj, unde a prezentat programul PNL în domeniul culturii pentru Primăria Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj şi a participat la piesa de teatru „A douăsprezecea noapte”, în regia lui Andrei Şerban, de la Teatrul de Stat Constanţa.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News