Turcan: Roşia Montană ar trebui să reprezinte un caz şcoală. Fantasma ”miliardelor” s-a năruit

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, salută faptul că România nu va trebui să plătească despăgubiri în cazul Roşia Montană şi îi felicită pe avocaţii implicaţi în acest sens.

Totodată, Turcan apreciază că Roşia Montană „ar trebui să reprezinte un caz şcoală” şi că „buna credinţă deseori ajunge să fie utilizată” împotriva celor care o manifestă.

„Sunt foarte bucuroasă că România evită plata de despăgubiri în dosarul Roşia Montană. Felicitări avocaţilor, care au lucrat ca acest lucru să devină realitate! Chiar şi când totul se termină cu bine, ca acum, ar fi util să reflectăm la ce lucruri putem evita pe viitor, pentru a nu mai apărea situaţii care să fie instrumentate împotriva României. Tot cazul Roşia Montană, din anii 90 şi până astăzi, ar trebui să reprezinte un caz şcoală. Buna credinţă deseori ajunge să fie utilizată împotriva celor care o manifestă”,

Ea adaugă că nu se cunosc cu certitudine intenţiile celor care iniţiat proiectul.

„Nu cred că e cineva care să ştie cu certitudine, acum, peste ani, dacă iniţiatorii proiectului au intenţionat realizarea lui sau dacă nu a fost, de la bun început, totul construit ca să se ajungă la un proces împotriva statului român. Neliniştea aşteptării s-a terminat chiar şi pentru aceia care înţeleg că tot întrebau în ultimele săptămâni, cum intenţionează să plătească statul, în tranşe sau integral. Acum au primit răspunsul, direct de la Washington, iar fantasma ‘miliardelor’ s-a năruit”, precizează Turcan.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: