Turcia: A început procesul sutelor de oameni arestaţi după protestele declanșate de arestarea primarului Istanbulului

Sursa foto: Pixabay

Procesul a aproape 200 de persoane arestate în urma protestelor împotriva guvernului turc a început vineri, la Istanbul, scrie BBC. Printre cei judecați sunt și jurnaliști.

Demonstrațiile în masă au început la 19 martie, după ce primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu – un rival-cheie al lui Recep Tayyip Erdoğan – a fost reținut pentru acuzații de corupție, pe care le neagă.

Majoritatea celor 189 de inculpați din procesul care s-a deschis vineri la tribunalul Caglayan sunt studenți, în timp ce opt sunt jurnaliști.

Printre acuzațiile care li se aduc se numără participarea la proteste ilegale în urma unei represiuni asupra adunărilor publice și faptul că nu s-au dispersat în ciuda avertismentelor.

Este ă primul proces al celor arestați în timpul manifestațiilor. Biroul procurorului din Istanbul a declarat că 819 persoane vor fi judecate în cadrul a 20 de anchete penale.

Pedepsele pentru acuzațiile aduse variază între șase luni și cinci ani de închisoare, potrivit Human Rights Watch.

Un student al Universității din Istanbul, care a fost arestat pentru că a luat parte la proteste în districtul Saraçhane din Istanbul și a petrecut 20 de zile în închisoare, a declarat pentru BBC Turkish: „Sper că se vor întoarce de la această rușine cât mai curând posibil și vor decide astăzi achitarea tuturor”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: