Autorităţile turce au reţinut 343 de persoane în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în timpul protestelor desfăşurate în mai multe oraşe în urma arestării primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, a anunţat Ministerul de Interne, citat de Reuters.
Manifestaţiile au avut loc în peste 12 oraşe, inclusiv în Istanbul – cel mai mare oraş al ţării – şi în capitala Ankara, potrivit unui comunicat oficial. Ministerul a precizat că reţinerile au fost efectuate pentru a preveni ”perturbarea ordinii publice” şi a avertizat că autorităţile nu vor tolera ”haosul şi provocările”.
Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formaţiune de opoziţie şi formaţiunea lui Imamoglu, a condamnat măsura drept una motivată politic şi a îndemnat susţinătorii să protesteze în mod paşnic şi legal.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News