Turcia va bloca intrarea în Marea Neagră a două nave ale Marinei Regale britanice destinate Ucrainei

Sursă foto: Wikipedia / Sandown Class Mine Hunter HMS Ramsey MOD

Turcia a declarat marţi că nu va permite ca două nave pentru depistarea şi distrugerea de mine, donate Ucrainei de Marea Britanie, să tranziteze apele sale în drum spre Marea Neagră, deoarece ar încălca Convenţia de la Montreux, un pact internaţional referitor la traversarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele pe timp de război, relatează Reuters.

Luna trecută, Marea Britanie a anunţat că va transfera marinei ucrainene cele două nave pentru deminare, pentru a contribui la consolidarea operaţiunilor maritime ale acesteia în războiul cu Rusia.

Turcia, membră NATO, şi-a informat însă aliaţii că nu va permite navelor să folosească strâmtorile sale atât timp cât războiul din Ucraina continuă, a anunţat Direcţia de comunicare a Preşedinţiei.

„Aliaţii noştri pertinenţi au fost informaţi în mod corespunzător că navele pentru deminare donate Ucrainei de către Marea Britanie nu vor fi autorizate să treacă prin strâmtoarea turcă spre Marea Neagră atât timp cât războiul continuă”, se arată în comunicat.

Când a început războiul din 2022, Turcia a declanşat Convenţia de la Montreux, un pact internaţional care blochează efectiv trecerea navelor militare prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele pentru părţile aflate în conflict.

Preşedinţia turcă afirmă că a pus în aplicare Convenţia de la Montreux din 1936 „cu imparţialitate şi diligenţă” pentru a preveni o escaladare militară în Marea Neagră.

Turcia menţine legături bune atât cu Kievul, cât şi cu Moscova.

Pactul exceptează navele care se întorc la bazele de origine, dar nici Rusia, nici Ucraina nu şi-au exprimat intenţia de a-şi trece navele de război prin strâmtoarea turcească spre Marea Neagră de la începutul războiului.

De asemenea, Turcia a avertizat la vremea respectivă statele din afara Mării Negre să nu trimită nave de război prin strâmtoare.

Conform Convenţiei de la Montreux, navele de război ale părţilor necombatante pot tranzita strâmtorile în timp de război. Dar convenţia mai spune că Ankara are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte trecerea tuturor navelor de război, dacă Turcia se consideră în pericol de a fi atrasă într-un război.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: