Mai mulți turiști din județul Dolj și din București, care se întorceau marți de la pârtia Transalpina, au rămas cu mașinile înzăpezite pe drumul către stațiunea Voineasa, fiind ajutați de jandarmii montani să își continue în siguranță drumul.
Potrivit reprezentaților Inspectoratului Județean de Jandarmerie (IJJ) Vâlcea, cele 12 persoane veneau de la o cabană situată în apropierea domeniul schiabil de la Obârșia Lotrului și aveau autovehiculele echipate pentru iarnă.
‘Ajunși la locul incidentului, jandarmii au constatat că în autovehicule se aflau opt adulți și patru copii, toți în stare bună, fără a necesita îngrijiri medicale. Pentru deblocarea drumului, jandarmii au solicitat intervenția utilajelor de deszăpezire, care au ajuns prompt la fața locului. Împreună cu acestea, au reușit să asigure condițiile necesare pentru ca familiile să-și poată continua călătoria către casă. Persoanele implicate, originare din județul Dolj și municipiul București, se întorceau de la o cabana situata lângă pârtia de schi și se îndreptau către locuințele lor pentru a petrece Crăciunul’, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.
Jandarmii vâlceni reamintesc tuturor celor care călătoresc în zonele montane să se informeze din timp cu privire la starea drumurilor și să nu plece dacă nu au mașinile echipate corespunzător condițiilor meteo.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News