Skip to content
Politică

Tusk vede o șansă de rezolvare în criza imigranților: Un posibil consens european

Președintele Consiliului European vede ‘apărând un consens european’ pentru prima dată de la începutul crizei migrației, în jurul unei strategii care vizează limitarea fluxului de refugiați, potrivit scrisorii trimise celor 28 de șefi de stat și de guvern înainte de Summitul UE-Turcia de luni, relatează vineri AFP și Reuters.

‘Pentru prima dată de la începutul crizei migranților, pot vedea apărând un consens european. Este un consens în jurul unei strategii globale care, dacă este aplicată de o manieră loială, poate ajuta la limitarea fluxului și la atacarea crizei’, scrie Donald Tusk în scrisoarea de invitație trimisă liderilor din statele UE, recunoscând că aprecierea este ‘prudent optimistă’.

Donald Tusk a încheiat vineri un periplu început la Viena pe ruta Balcanilor, cea mai folosită de migranții veniți din Turcia care au traversat Marea Egee până în Grecia. Președintele Consiliului European a vizitat Ljubljana, Zagreb, Skopje, Atena, Ankara, Istanbul și Belgrad.

‘Țările de pe ruta Balcanilor occidentali, inclusiv cele care nu sunt membre UE, sunt toate gata și hotărâte să revină la aplicarea totală a regulilor noastre și a deciziilor comune, inclusiv a codului Schengen’, a apreciat fostul premier polonez.

În scrisoarea sa, Donald Tusk a făcut referire la publicarea, cu câteva ore mai devreme, a ‘foii de parcurs’ a Comisiei Europene pentru o revenire la ‘funcționarea normală’ a spațiului Schengen și a eliminării tuturor controalelor introduse la frontierele interne, potrivit Agerpres.

‘Luni va trebuie să confirmăm această abordare’, a pledat Tusk. De asemenea, el pune accent pe necesitatea cooperării cu Turcia, după întrevederea pe care a avut-o la Istanbul cu premierul turc Ahmet Davutoglu.

‘Noi credem amândoi că putem reduce fluxul prin returnări la scară mare și rapide din Grecia ale tuturor migranților care nu au nevoie de protecție internațională. Voința politică există dar reprezintă și o provocare logistică, în care trebuie să susținem Grecia. Prim-ministrul Davutoglu a confirmat, de asemenea, disponibilitatea Turciei de a-i primi înapoi pe toți migranții prinși în apele turcești’, a explicat Tusk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *