Skip to content
Politică

TVA la alimente nu poate fi redusă

La întrebarea senatorului PSD Ovidiu Donțu privind reducerea TVA la produsele ecologice, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a răspuns că, potrivit unei Directive a Comisiei Europene, cota de TVA la toate produsele alimentare nu se poate reduce sub 15% până în 31 decembrie 2015.

Totodată, privind reducerea TVA pentru produsele ecologice, Daniel Constantin a adăugat că în urma analizelor făcute pentru sectorul pâine, carne şi produse din carne s-a constatat că niciun stat european nu a aplicat această măsură.

" "
" "

„Studiile care au fost efectuate până în prezent în vederea unor analize de impact relevă dificultatea aplicării unor măsuri diferenţiate de aplicare a reducerii TVA, cât şi stabilirea unor metode de aplicare (Directiva 2006/112/CE/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare)”, se menţionează în documentul citat.

Ministrul este de părere că punerea în aplicare a unor măsuri de reducere a TVA la produsele agroalimentare ecologice poate să stimuleze dezvoltarea sectorului şi a consumului sustenabil de produse, dar că pentru aceasta este necesară îndeplinirea mai multor condiţii.

În același timp, acesta susţine că sunt necesare trei condiţii: realizarea unui studiu de impact socio-economic de către un organism independent, stabilirea unei metodologii de calcul şi a instrumentelor de aplicare a reducerii pentru produsele ecologice şi lansarea unei dezbateri publice şi constituirea unor grupuri de lucru pe această temă cu factorii interesaţi.

„De asemenea, având în vedere evoluţia din ultimii ani a sectorului de agricultură ecologică din România, precum şi numeroasele propuneri ale producătorilor şi comercianţilor privind diminuarea cotei de TVA la livrările de produse ecologice, MDAR a solicitat, în luna decembrie 2013, Institutului Naţional de Statistică, actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională CAEN, prin introducerea activităţilor din agricultura ecologică în clasificarea CAEN”, a mai menționat ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin subliniază că doar după modificarea codului CAEN se poate opera prin Codul Fiscal procedura de reducere a TVA.

„Pe de altă parte, în conformitate cu cele stabilite prin Directiva 2006/112/CE/2006, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 97 se precizează că pentru toate produsele alimentare, în perioada 01.01.2011-31.12.2015, cota standard de TVA nu poate fi redusă sub 15%”, a declarat Daniel Constantin.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *