Skip to content
Externe

Ucraina plănuieşte să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august

24hoursworld.com

Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august, după ce va desfăşura operaţiuni de contraatac, informează sâmbătă dpa.

Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice of America.

Forţele militare ucrainene vor întreprinde operaţiuni de contraatac în diferite locuri, a declarat Arahamia, fără a oferi mai multe detalii.

În condiţiile în care războiul s-a înteţit în Ucraina, negocierile de pace au intrat în impas. La sfârşitul lui martie, Kievul a propus organizarea de negocieri la Istanbul, printre alte propuneri, pentru a renunţa la statutul de candidat la aderare la NATO în schimbul unor garanţii internaţionale de securitate.

Însă Rusia cere demilitarizarea ţării vecine şi vrea ca Ucraina să-i cedeze teritorii, inclusiv regiunile Doneţk şi Lugansk din estul acestei ţări, notează Agerpres.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *