Ucraina rămâne fără muniție. Zelenski i-a scris lui Trump pentru a cere un ajutor urgent

Trump Zelenski SUA negocieri pace
Sursa foto: X
Ucraina rămâne fără muniție pentru sistemele de apărare antiaeriană. Potrivit jurnaliștilor ucraineni, președintele Volodimir Zelenski i-a scris liderului SUA, Donald Trump, pentru a-i cere un ajutor de urgență.

Ucraina se confruntă cu o criză în domeniul apărării antiaeriene care s-ar putea transforma în catastrofă, avertizează ucrainenii. Potrivit publicației Kyiv Independent, Volodimir Zelenski a trimis o scrisoare la Casa Albă pentru a descrie situația și a cere ajutor.

„Când vine vorba de apărarea împotriva rachetelor balistice, suntem aproape complet dependenți de Statele Unite”, scrie în textul consultat de publicația ucraineană.

Ucraina ar putea rămâne fără apărare

Oficialii de la Kiev se tem că rezervele limitate de rachete pentru Patriot și alte sisteme occidentale ar putea să nu fie suficiente pentru a respinge atacurile în valuri anunțate de ruși. În scenariul cel mai pesimist, cerul ucrainean va rămâne neprotejat.

În urmă cu câteva zile, Kievul s-a confruntat cu unul dintre cele mai mari atacuri aeriene de la începutul războiului. Rușii au amenințat spunând că loviturile se vor intensifica și vor viza inclusiv sediile instituțiilor importante din capitala ucrainean. De asemenea, rușii le-au cerut diplomaților străini să plece din oraș pentru a nu risca să devină victimele atacurilor, notează Mediafax.

Autor

  • Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV.
    Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online.
    "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: