Zelenski îl invită din nou pe Trump în ţara sa şi se oferă să-l ducă personal pe front

Sursă foto: Captură video

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reînnoit sâmbătă invitaţia adresată fostului preşedinte american Donald Trump de a vizita Ucraina şi s-a oferit să-l însoţească personal în zona de luptă pentru a putea înţelege mai bine războiul, transmite EFE.

„Dacă domnul Trump vine, sunt chiar dispus să-l însoţesc pe linia frontului”, a spus Zelenski în timpul unei intervenţii publice la Conferinţa de securitate de la Munchen, din Germania.
Liderul ucrainean a adăugat: „Dacă vorbim despre dialog, trebuie să le arătăm celor care iau decizii ce înseamnă războiul cu adevărat”.
Şeful statului ucrainean a amintit că l-a invitat deja public pe Trump să viziteze Ucraina cu alte ocazii. „Depinde de el, de dorinţele lui”, a spus Zelenski despre posibilitatea ca această vizită să aibă loc.

Trump a dat asigurări în repetate rânduri că, dacă va fi ales din nou preşedinte al Statelor Unite, va pune capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia în 24 de ore. Totodată, el a pledat în această săptămână ca SUA să ofere finanţare Ucrainei sub formă de împrumuturi care urmează să fie rambursate.

Congresmenii republicani loiali fostului preşedinte au împiedicat pentru moment aprobarea unui ajutor pentru Ucraina de peste 60 de miliarde de dolari propus de Casa Albă la sfârşitul anului trecut pentru a continua să trimită asistenţă acestei ţări pe tot parcursul anului 2024.

Referitor la riscul ca acest ajutor să nu ajungă să fie aprobat, Zelenski a spus, adresându-se legiuitorilor americani: „Trebuie să înţeleagă că vom câştiga acest război, cu sau fără ei; Nu avem altă cale…”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL