Skip to content
Sport

Ucraineanul Stahovski, dezamăgit de faptul să jucătorii ruşi nu iau atitudine cu privire la război

news.ro

Fostul sportiv ucrainean Serghei Stahovski s-a declarat, sâmbătă, dezamăgit de faptul că jucătorii ruşi de tenis nu au luat atitudine cu privire la ofensiva militară din Ucraina, relatează AFP.

Cu toţii se tem pentru propria lor soartă. Nu vor să ajungă în închisoare, însă ei acceptă ca femei şi copii să moară”, a spus Stahovski. “Eu aş fi preferat să merg la închisoare câteva săptămâni, chiar o lună dacă ştiam că pot salva astfel o viaţă”, a adăugat el, potrivit news.ro.

Stahovski, în vârstă de 36 de ani, se află în Polonia pentru a participa la un eveniment caritabil de tenis organizat de liderul WTA Iga Swiatek.

Banii obţinuţi din eveniment vor ajunge la tineri afectaţi de război în Ucraina.

Stahovski, care şi-a încheiat cariera de sportiv la începutul anului şi s-a alăturat armatei ucrainene, este dezamăgit de faptul că sportivii ruşi nu îşi spun părerea. “Am întâlnit jucători ruşi la Paris, nu o să spun nume. Cu toţii au plecat sau au întors capul când m-au văzut. Îi cunosc pe toţi de mult timp. I-am văzut crescând. Sunt dezamăgit”, a afirmat el.

El a menţionat totuşi că există şi excepţii, şi anume Andrei Rublev şi Daria Kasatkina, pe care i-a felicitat pentru că şi-au spus părerea despre război. “Rublev este poate singurul jucător care s-a exprimat public şi a spus să înceteze războiul”.

În ceea ce o priveşte pe Kasatkina, aceasta a califcat războiul ca fiind “un coşmar” şi a criticat atitudinea Moscovei faţă de homosexualaitate, după ce a dezvăluit că formează un cuplu cu o femeie. “O admir pe Daria. Este o eroină. Dacă mai mulţi rupi ar fi fost ca ea, acest război nu ar fi început”, a afirmat Stahovski.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *