UDMR a depus o iniţiativă legislativă prin care propune modificarea duratei mandatelor aleşilor locali de la patru la cinci ani. Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, afirmă că propunerea serveşte la dezvoltarea localităţilor, dar şi la stabilitatea politică.
Propunerea UDMR vizează mandatele aleşilor locali după alegerile din acest an şi nu ar prelungi mandatele aleşilor în funcţie, transmite News.ro. Cseke Attila a declarat că în 5 ani se pot derula proiecte de dezvoltare mai mari, iar acest lucru va contribui la dezvoltarea localităţilor din România.
„În calitate de ministru al Dezvoltării am văzut timpul necesar pentru a planifica pe termen mediu şi lung proiecte de dezvoltare, pentru a identifica sursele de finanţare externe sau guvernamentale şi pentru a finaliza aceste proiecte. Cu această modificare legislativă încurajăm planificarea pe termen mediu şi lung şi încurajăm şi dezvoltarea localităţilor. Este nevoie de stabilitate politică în România şi trebuie creat cadrul legal care încurajează nu doar viziunea pe termen scurt”, a explicat fostul ministru al Dezvoltării.
Proiectul de lege al UDMR prevede un mandat de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, respectiv pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News