Skip to content
Politică

UDMR, despre numărul mare de ”voturi maghiare” din județele ”roșii”: Poate fi un protest general față de partidele mari românești

Youtube.com
Președintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint (foto), a precizat, referindu-se la numărul foarte mare de voturi pe care Uniunea le-a primit în județe tradițional PSD-iste, precum Teleorman, Călărași sau Dâmbovița, că există posibilitatea ca „o parte din aceste voturi să fie greșite, accidentale, sau reflectă un protest general față de partidele mari românești”, scrie Hotnews.
În toate județele ”roșii” (unde PSD a câștigat cele mai multe voturi la europarlamentare), dar și în alte patru, UDMR a obținut zeci de mii de voturi în plus și scoruri de câteva ori mai mari decât la ultimul scrutin care a implicat competiția între partide, parlamentarele din 2016. Rezultatele UDMR au fost chiar spectaculoase în Neamț și Dâmbovița, unde procentele au crescut chiar de 6-7 ori.
Explicația președintelui executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, este că „și românii votează UDMR”, iar acest lucru ar putea reflecta și un protest general față de partidele românești.
A apărut și informația conform căreia am primit foarte multe voturi în județe unde nici nu au fost văzuți maghiari. De exemplu, în Teleorman. Într-adevăr, acolo am primit 669 de voturi. Noutatea este însă că acest scor este mai mic dacât în 2007, când Laszlo Tokes și UDMR au luat în total 674 voturi. Există posibilitatea ca o parte din aceste voturi să fie greșite, accidentale, sau reflectă un protest general față de partidele mari românești”, a spus Porcsalmi.
Întrebat dacă a existat o înțelegere prealabilă cu PSD pentru ca cetățeni români să voteze lista UDMR, președintele executiv al Uniunii a răspuns că nu există și nu a existat nicio înțelegere cu PSD sau cu alte partide în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *