Skip to content
Politică

UDMR, la guvernare cu PSD și protocol de colaborare cu PPE

Organizaţia de Femei a UDMR încheiat, duminică, la Cluj-Napoca, un protocol de colaborare cu Organizaţia de Femei a PPE, prin care cele două formaţiuni îşi propun să coopereze pentru consolidarea rolului femeilor în luarea deciziilor la nivel local şi regional şi să promoveze egalitatea de şanse.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PPE, Doris Pack, a declarat, la semnarea protocolului care a avut loc în cadrul celui de-al doilea Congres al Organizaţiei de Femei a UDMR, că femeile din PPE vor împărtăşi din experienţa lor politică de 50 de ani, potrivit mediafax.ro.

„Organizaţiile de Femei ale UDMR şi PPE au încheiat, duminică, un protocol de colaborare prin care îşi propun să coopereze în vederea consolidării rolului femeilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local şi regional şi să promoveze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, ca principiu de bază al PPE. Încercăm să împărtăşim din experienţa noastră de 50 de ani în politică. Sunt mândră de această colaborare şi cred că va fi fructuoasă pentru alte organizaţii de femei din Europa”, a spus Pack.

Aceasta a adăugat că le apreciază pe reprezentantele Organizaţiei de Femei a UDMR, spunând că a rămas impresionată de ambiţia lor, de modul în care se dedică societăţii civile şi în care luptă pentru convieţuirea într-un mediu multicultural.

„Ar trebui să vă păstraţi tradiţiile şi identitatea culturală, iar UE vă oferă un loc pentru acest lucru. Să aduceţi un aport societăţii întregi, munciţi pentru maghiarii care trăiesc într-o societate multiculturală. Noi, femeile, putem schimba multe dacă suntem unite, să nu renunţaţi dacă nu vă atingeţi scopurile, le veţi atinge pe termen lung”, a spus Doris Pack.

Prin protocol, Organizaţia de Femei a PPE acordă sprijin Organizaţiei de Femei a UDMR ca aceasta să facă apel la autorităţile locale din România astfel încât anul viitor să adere la „Carta europeană pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în viaţa locală”.

La rândul său, preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR, Biro Rozalia, a declarat că ar dori ca această Cartă europeană pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în viaţa locală să fie semnată şi aprobată de cât mai multe administraţii locale din România şi să fie promovată la nivel asociaţiilor comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor.

„Vrem să reducem diferenţa de salarizare dintre bărbaţi şi femei care mai există în România pentru aceeaşi muncă, să creştem numărul femeilor care participă la procesul decizional. Rolul femeii în viaţa politică şi economică, în viaţa societăţii este de a păstra valorile, de a educa societaea şi copiii”, a spus Biro.

Până în prezent, din România au aderat la „Carta europeană pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în viaţa locală”, adoptată în anul 2006, Consiliul Judeţean Cluj, comuna Băişoara din judeţul Cluj şi comuna Cumpăna din judeţul Constanţa.

Organizaţia de Femei a PPE numără peste 30 de organizaţii de femei ale unor partide europene.

La ceremonia de semnare a protocolului au fost prezenţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, fostul preşedinte al Uniunii, Marko Bela, şi senatorul UDMR, Laszlo Attila, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, care este şi vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR, informează mediafax.ro.

Această mișcare venită din partea organizației de femei a UDMR pare să adâncească zvonurile conform cărora există presiuni din partea PPE pentru ca UDMR să părăseasca guvernarea alături de PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *