Skip to content
Politică

UDMR nu va susține demersul de suspendare a președintelui

UDMR nu va susține demersul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de suspendare a președintelui, a declarat președintele UDMR Kelemen Hunor.

„UDMR nu va susţine demersul lui Tăriceanu, nu va da nici semnături pentru a iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi nu va vota în Parlament, dacă se va ajunge la un vot în Parlament. Noi considerăm că în această campanie ar trebui să ne preocupe viitorul, nu trecutul. Traian Băsescu reprezintă trecutul”, a transmis președintele UDMR, Kelemen Hunor referitor la inițiativa de suspendare a președintelui. 

Totodată, Kelemen Hunor a afirmat faptul că suprapunerea referendumului cu primul tur de scrutin este greșit, deoarece în campania electorala toata lumea va discuta despre Traian Băsescu și nu despre proiectul fiecăruia.

„Suprapunerea referendumului cu primul tur de scrutin este greşit, pentru că în campania electorală toată lumea – politicienii adică – vor vorbi despre Traian Băsescu, nu despre proiectul fiecăruia.

Este un demers inutil. În coaliţie nu am discutat acest lucru. Când am ajuns în Coaliţie şi am semnat acordul de colaborare nu am prevăzut acest aspect. Preşedintele PSD nu a cerut un astfel de sprijin”, a mai  declarat liderul UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *