UDMR va contribui la „căderea pe bandă rulantă a legilor în Parlament”, spune Cristian Pîrvulescu

CRISTIAN PÎRVULESCU.
SURSA FOTO: INQUAM / ILONA ANDREI

Politologul Cristian Pîrvulescu a comentat, pentru PS News, ieșirea UDMR de la guvernare, atenționând că parlamentarii Uniunii vor „contribui la căderea pe bandă rulantă a legilor” în Parlament, în cazul în care vor lipsi suficienți liberali și social-democrați din plen. El a remarcat, de asemenea, ironic, „calitatea intelectuală excepțională” a miniștrilor din Cabinetul Ciolacu: „Unii dintre ei abia reușesc să vorbească”.

„Surprizele o să înceapă când o să vină votul în Parlament și când, din motive obiective, PSD-iștii și PNL-iștii nu vor fi prezenți să facă cvorum și UDMR-ul va contribui la căderea pe bandă rulantă a legilor, pentru că UDMR-ul era un partid responsabil și care respecta disciplina parlamentară. Era responsabil când era la guvernare, acum e în opoziție”, a declarat Cristian Pîrvulescu.

Politologul a vorbit și despre noii miniștri ai Cabinetului Ciolacu, despre care a comentat, ironic, că au „o calitate intelectuală excepțională”.

„I-am și văzut pe unii dintre ei producându-se și calitatea intelectuală a noului guvern este excepțională. Unii dintre ei abia reușesc să vorbească. Până la urmă știți ce va conta? Înțeleg că sunt calculele pe care și le face fiecare partid în interior. Garnitura PNL pare mai bună. Unii au spus că nu sunt tenorii partidului, dar sunt sopranele, pentru că totuși Alina Gorghiu este o fostă președintă a partidului, Raluca Turcan este fostă vicepreședinte a partidului, deci nu este chiar așa o garnitură necunoscută. Veștea de la Brașov este un personaj care are foarte multă susținere în interiorul partidului. Garnitura arată mai bine, deși e foarte criticată. Dincoace au făcut foarte multe lucruri, au foarte multe probleme legate de presiunile organizațiilor județene”, a mai spus Pîrvulescu.

Lista Guvernului Ciolacu, fără UDMR. Ce miniștri vor face parte din noul Cabinet

Miniştrii liberali propuşi în Guvern sunt:

Cătălin Predoiu – vicepremier şi ministrul Afacerilor Interne;

Luminiţa Odobescu – ministrul Afacerilor Externe;

Ligia Deca – ministrul Educaţiei;

Alina Gorghiu – ministrul Justiţiei;

Adrian Veştea – ministrul Dezvoltării;

Mircea Fechet – ministrul Mediului;

Marcel Boloş – ministrul Finanţelor;

Raluca Turcan – ministrul Culturii;

Sebastian Burduja – ministrul Energiei.

Pentru funcţia de secretar general al Guvernului PNL l-a propus pe Mircea Abrudan.

 

Lista miniștrilor PSD din Guvernul Ciolacu:

Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu

Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Câciu

Ministerul Agriculturii – Florin Barbu

Ministerul Economiei și Turismului – Radu Oprea

Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr

Ministerul Familiei și Tineretului- Gabriela Firea

Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan

Ministerul Muncii – Marius Budăi

Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila

Autor

  • Robu Andreea-Mădălina

    Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: