Skip to content
Politică

Udrea, din ce în ce mai conectată spiritual? „Să vă rugaţi lui Dumnezeu…”

Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului Elena Udrea a revenit, vineri, pe pagina sa de Facebook cu o postare „de timp liber”. Astfel, deputata a fost în această zi la Mănăstirea Nucet din județul Dâmbovița, un loc ideal, potrivit Elenei Udrea, nu doar pentru relaxare și deconectare, ci și pentru reculegere în rugăciune și liniște.

Redăm mai jos postarea fostului ministru:

„Astăzi am vizitat întâmplător un colţ de Rai. Mănăstirea Nucet, din Dâmboviţa. Monument istoric ale cărui începuturi sunt la 1400, este acum în grija unor măicuţe harnice şi cu dragoste de oameni şi de frumos. Cei care vreţi să mergeţi să vă rugaţi lui Dumnezeu într-un loc liniştit, dar şi încântător, o mănăstire la marginea pădurii mirosind puternic a primăvară, cu o curte plină de flori, căţeluşi, iepuri, porumbei, personaje din poveşti, mergeţi la Nucet.
O să aveţi parte de Fericire, de clipe rare în care să vă încărcaţi spiritual şi să vă relaxaţi.”, a scris Udrea pe pagina de socializare.

De asemenea, Elena Udrea s-a fotografiat și a postat mai multe imagini cu sine în cadrul complexului monahal:

12646654_10153672427884584_2781382554319116432_o

 

 

12647328_10153672427504584_8504968517716600709_n

942796_10153672427654584_8197124296603384626_n

3 comentarii la “Udrea, din ce în ce mai conectată spiritual? „Să vă rugaţi lui Dumnezeu…”

  1. Jos Plavanul idiot de la Sibiu, jos Koyvesi, Coldea, Stanciu!!! Traiasca Elena Udrea!!!

  2. ce rau o duce fosta detinuta incarcerata iar eu ca Femeii Teolog nu indemn poporul sa se roage ci da puna osul la treaba si mintea la contributie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *