Skip to content
Politică

Udrea iese la atac: vrea refacerea din temelii a procesului Gala Bute

puterea.ro

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului Elena Udrea iese la atac: vrea refacerea din temelii a procesului Gala Bute, în care a primit la fond o condamnare de 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Într-un status publicat vineri pe Facebook, Udrea a anunţat că va solicita, împreună cu avocaţii, repunerea pe rol a dosarului „Gala Bute”, aflat în pronunţare la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), având în vedere cea mai recentă dezvăluire a ex-preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu această speță.

Înainte să vă prezentăm postarea Elenei Udrea, amintim că miercuri Băsescu a prezentat – într-o declarație politică susținută la Parlament – un document strict secret al Serviciului Român de Informaţii (SRI), care vizează dosarul „Gala Bute” și despre care șeful PMP susține că i-a parvenit acum câteva luni. Totodată, Traian Băsescu a precizat că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia SRI din Parlament.

Iată mesajul integral al Elenei Udrea:

„Ca urmare a noilor informatii pe care le-am aflat cu totii din declaratiile Presedintelui Traian Basescu, informatii provenind din Note SRI, care schimba radical situatia din dosarul Gala Bute, aflat azi in pronuntare la ICCJ, am decis impreuna cu avocatii sa solicit repunerea cauzei pe rol.
Daca mi-ar fi fost admise cererile repetate, atat in etapa de fond cat si in cea de apel, de a fi aduse ca probe Notele SRI despre care stiam inca din perioada in care eram ministru, din care reiesea clar ca nu am avut nicio implicare in relatiile ilegale de afaceri dintre “denuntatorii” din dosar, inculpati ori doar martori, astazi nu eram in situatia de a fi condamnata fara nicio proba si de a fi nevoita sa cer protectie internationala fata de abuzurile care mi s-au intamplat in Romania.
Dar judecatorii ICCJ au preferat sa imi respinga probele si sa ma condamne doar pe sustinerile procurorilor DNA si a declaratiilor ilogice ale unora dintre cei implicati in dosar.
Care, evident, au fost toti rasplatiti cu pedepse mici si cu suspendare…”

Senat

Declaraţia pe care am făcut-o astăzi,16.05.2018, în Senatul României. Aceasta reflectă un mod de lucru practicat în multe dosare penale, adică cei care încalcă legea se transformă în denunţători şi scapă.

Publicată de Traian Băsescu pe Miercuri, 16 Mai 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *