Udrea îi taxează dur pe Iohannis și Ponta

În cadrul unei conferințe de presă susținută sâmbătă, la Drobeta-Turnu-Severin, după o întâlnire cu membrii și simpatizanții PMP, Elena Udrea i-a taxat dur atât pe principalul ei adversar Victor Ponta, cât și pe Klaus Iohannis, candidatul ACL.

„Mai avem un candidat care pretinde a fi candidatul dreptei, dar a apărut în 2009, la București, la brațul lui Voiculescu. A stat în USL, a susținut atacul la statul de drept la referendumul din 2012. A fost alături de PSD și Victor Ponta chiar când această guvernare a adăugat impozite noi cum ar fi introducerea accizei pe combustibil sau taxa pe stâlp. Astăzi, dl. Iohannis pretinde că este candidatul opoziției, dar tot dânsul declară că ar putea lucra cu Victor Ponta. Atunci care este schimbarea pe care o propune dl Iohannis? Eu vă spun că nu pot lucra cu un incompetent, cu un Prim-ministru care nu este în stare să guverneze. Eu nu voi lucra cu Victor Ponta”, a afirmat Udrea.

Totodată, Elena Udrea, candidatul PMP la Președinția României, a declarat că va fi un Președinte puternic, implicat, care va schimba Guvernul Ponta și va crea o nouă majoritate parlamentară.

”Voi fi un Președinte implicat, care se va lupta să pună în practică un program economic, care să ducă la dezvoltarea României. Un Președinte puternic poate să schimbe majorități în Parlament, să convingă parlamentari să susțină o viziune economică bună pentru România. Voi schimba acest Guvern și voi aduce unul competent, capabil să atragă fonduri europene, abil să creeze locuri de muncă. Vom impune un regim fiscal care să stimuleze întreprinzătorii”, a transmis Elena Udrea.

sursa foto: facebook

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: