Problemele pentru cei din PDL ar putea continua în perioada următoare, urmând ca după alegerile prezidențiale să existe premisele unui exod de democrat- liberali către partidul condus de Elena Udrea. Cel puțin asta estimează șeful PMP.
Prezidențiabilul PMP, într-o intervenție telefonică la RTV, precizează că după alegerile prezidențiale din acest an, foarte mulţi politicieni democrat-liberali vor renunţa la alianţa cu PNL şi se vor îndrepta spre Partidul Mişcarea Populară.
„Foarte multi din cei din PDL, atat cat mai este el azi, pentru ca deja a decis ca se va topi in PNL, cei care inca se mai numesc PDL cu siguranţă ca se gasesc intr-un proiect alaturi de Emil Boc si Traian Basescu din noiembrie incolo, decat cu Iohannis. Şi cu siguranţă ca multi vor vrea sa vina alături de oameii cu care au avut timp de 10 ani multe victorii. Iar proiectul este PMP”, a declarat Udrea duminică.
Un manager de spital sare la gâtul lui Raed Arafat: Ne-a vândut castraveţi, uitând că şi noi cultivăm
Rareș Bogdan, despre incidentul „ochelarii” din Camera Deputaților: Gesturile mici trădează caracterele în momentele cheie
Epidemia de coronavirus din România începe să o ia pe o pantă îngrijorătoare. Mahler: Lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ
Cîţu, cu ocazia Zilei Protecției Civile: Celebrăm activitatea celor implicaţi în prevenirea şi furnizarea răspunsului la dezastre
Cîmpeanu: 4.000 de teste antigen au fost folosite în şcoli dintr-un total de 1,1 milioane
O afirmaţia asemănătoare a fost făcută şi de Traian Băsescu, sâmbătă la școala politică a tinerilor din PMP. În cadrul unei conferinţe de presă, el a spus că, în toamnă, se va face mai degrabă alianţa PDL – PMP decât PNL – PDL.
”Vasile Blaga mi-a fost aproape atâta timp cât am avut mari succese, să nu vă gândiţi că … Nu cred că Vasile Blaga nu se gândeşte, a doua zi, dacă Iohannis iese preşedinte, sau ce se întâmplă a doua zi dacă Iohannis nu iese preşedinte. Pe cine credeţi că o să mai intereseze ce face PDL? Se vor face şi de râs, că s-au dus, au cedat şi numele şi palmaresul”, a declarat Băsescu sâmbătă.
”Cum te duci să te predai la Iohannis, premierul Grivco? E de neînţeles şi, dacă ei cred că în partid nu se simte lucrul acesta, greşesc. Eu cred că, după alegeri, nu se va mai face nicio fuziune (n.r.: PDL – PNL), indiferent care este rezultatul. Şi se va face o fuziune PDL-PMP şi cu asta, basta”, a mai precizat șeful statului la reuniunea PMP.