Skip to content
Politică

UE ar putea monitoriza separat Bulgaria de România pe justiţie şi afaceri interne

Ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov, a avertizat că există riscul ca Uniunea Europeană să monitorizeze separat Bulgaria de România în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, relatează site-ul Novinite.com, citat de mediafax.

Într-un interviu pentru postul Nova TV care încă nu a fost difuzat, Ivanov a sugerat că există un risc real ca Bulgaria să fie tratată separat de România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen şi problemele legate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene.

Autorităţile de la Sofia trebuie să ia măsuri clare în vederea implementării reformelor, pentru a evita o astfel de decizie din partea Uniunii Europene, care ar reprezenta o lovitură pentru Bulgaria, a subliniat Ivanov, citat de cotidianul Sega.

Ministrul nu a precizat când anume ar putea impune Comisia Europeană un tratament diferenţiat celor două ţări.

La peste şapte ani de la aderarea lor la Uniunea Europeană, Bulgaria şi România încă fac obiectul unui mecanism special de monitorizare al Comisiei Europene privind reformarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. În cazul Bulgariei, monitorizarea vizează şi infracţionalitatea organizată.

În plus, aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen a fost blocată de mai multe state UE, în special de Olanda, care au acuzat deficienţe în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Astfel, autorităţile olandeze au legat aderarea la Schengen a celor două ţări de rapoarte pozitive în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, deşi oficial nu există nicio legătură între Schengen şi MCV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *