UE deschide o nouă anchetă împotriva TikTok privind transferul datelor în China

Sursa foto: Pexels
China nu este pe lista țărilor cu standarde conforme GDPR. Datele nu pot fi transferate fără garanții stricte privind protecția confidențialității

TikTok se confruntă cu o nouă anchetă a Uniunii Europene privind confidențialitatea datelor utilizatorilor trimise în China, au anunțat joi autoritățile europene de reglementare.

Oficialii europeni vorbesc despre un posibil risc de securitate.

Comisia pentru Protecția Datelor a deschis ancheta ca urmare a unei verificări anterioare care s-a încheiat la începutul anului cu o amendă de 530 de milioane de euro, potrivit AP.

Atunci, comisia a constatat că pune utilizatorii în pericol, permițând accesul din China la datele lor.

Autoritatea națională de supraveghere din Irlanda este principala instituție de control din UE în cazul Tik Tok deoarece sediul central din Europa al companiei se află la Dublin.

În timpul anchetei anterioare, TikTok a susținut inițial că nu stochează date ale utilizatorilor europeni în China și că aceste informații sunt accesate de la distanță doar de personalul chinez. Ulterior, compania a revenit asupra situației și a declarat că unele date au fost stocate pe servere chinezești.

Autoritatea de supraveghere a răspuns la acea vreme spunând că va lua în considerare măsuri de reglementare suplimentare.

Noua verificare trebuie să stabilească dacă au fost respectate măsurile impuse în acest an.

„Ca urmare a acestei analize, DPC a decis acum să deschidă această nouă anchetă privind TikTok.

Scopul anchetei este de a determina dacă TikTok și-a respectat obligațiile relevante în temeiul GDPR în contextul transferurilor în cauză, inclusiv legalitatea transferurilor”, a declarat autoritatea de supraveghere.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: