Uniunea Europeană a anunţat luni că-şi înăspreşte sancţiunile împotriva Iranului, acuzat că sprijină efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei prin livrări de drone şi rachete, relatează France Presse.
„Aceste măsuri suplimentare ţintesc în utilizarea navelor şi a porturilor pentru transferul dronelor, a rachetelor fabricate în Iran şi în tehnologiile legate” de fabricarea acestor arme, menţionează Cei 27 într-un comunicat.
Cele 27 de state membre ale UE au decis încă de la jumătatea lunii octombrie să sancţioneze 14 entităţi şi persoane fizice din Iran, între care compania aeriană Iran Air pentru livrarea sau facilitarea livrării de rachete balistice Moscovei. SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania adoptaseră deja sancţiuni de acest tip la jumătatea lunii septembrie. Măsurile anunţate luni interzic exportul, transferul sau furnizarea din UE de componente utilizate la fabricarea de rachete sau drone de către Iran.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News