Comisia Europeană le cere statelor membre să ia în calcul reducerea consumului de petrol și gaz, în special în sectorul transporturilor, în pregătirea pentru o „perturbare prelungită” a aprovizionării cu energie din cauza războiului din Iran.
Solicitarea, formulată de comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen, reflectă temerile că războiul din Orientul Mijlociu nu mai este doar o problemă de preț, ci riscă să se transforme într-o veritabilă criză de aprovizionare cu energie, cu implicații serioase pentru economia globală, scrie Politico, conform Mediafax.
Într-o scrisoare adresată miniștrilor Energiei din statele membre, Jørgensen a arătat că guvernele ar trebui să analizeze „măsuri voluntare de economisire a cererii (…), cu o atenție deosebită asupra sectorului transporturilor”.
Concret, acest lucru ar putea însemna ca guvernele să le ceară cetățenilor să conducă mai puțin sau să zboare mai rar, pentru a economisi combustibil destinat utilizărilor esențiale, așa cum se întâmplă deja în unele state asiatice.
Miniștrii Energiei din UE se vor reuni marți într-o ședință de urgență pentru a discuta modalitățile de gestionare a crizei energetice.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










