Skip to content
Republica Moldova

UE se teme de o „escaladare iminentă” a violențelor în capitala Libiei, Tripoli

middleeasteye.net

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a făcut apel la o soluție politică în Libia, unde Ankara a anunțat amplasarea de trupe la sol, și a avertizat că se teme de o”escaladare iminentă a violenței” în jurul capitalei Tripoli, scrie AFP.

Ultimele evenimente din Libia indică faptul că o escaladare a violenței în jurul Tripoli ar putea fi iminentă„, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, într-un comunicat.

Astăzi este mai urgent ca niciodată să lucrăm cu adevărat la o soluție politică pentru criza din Libia. Uniunea Europeană cere tuturor părților să se angajeze într-un proces politic sub egida Națiunilor Unite”, a adăugat Borrell, în condițiile în care o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU asupra Libiei va avea loc luni, la cererea Rusiei.

Pe agendă va figura intensificarea conflictului dintre Guvernul de Uniunea Națională (GNA) din Tripoli, recunoscut de ONU, și omul forte din estul libian, mareșalul Khalifa Haftar, care încearcă să cucerească capitala libiană din aprilie. 30 de persoane au fost ucise și 33 rănite sâmbătă în urma unui raid aerian care a vizat o școală militară din capitala libiană, scrie hotnews.ro.

În urma unui acord militar încheiat între Ankara și Tripoli, Parlamentul turc a aprobat săptămâna trecută o moțiune care îi permite președintelui turc Recep Tayyip Erdogan să trimită militari în Libia.

Duminică, Erdogan a anunțat că soldați turci au început să fie trimiși „progresiv” în Libia.

Mareșalul Haftar a lansat la începutul lui aprilie o ofensivă pentru cucerirea capitalei și a anunțat în 12 decembrie începutul unei noi bătălii „decisive” pentru Tripoli. Elș este susținut de Egipt, Emiratele Arabe Unite și Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *