Skip to content
Societate

UE şi Iranul convin o reluare ”în zilele următoare” a negocierilor în dosarul nuclear iranian

Majid/Getty Images

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell a convenit sâmbătă, la Teheran, cu ministrul iranian de Externe Hossein Amir-Abdollahian o reluare ”în zilele următoare” a negocierilor, la Viena, în dosarul nuclear iranian, relatează AFP, citată de news.ro

”Vizita mea are ca obiectiv principal dinamica actuală, adică dinamica escaladei” şi scoaterea negocoerilor de la Viena din impas, a anunţat într-o conferinţă de presă Borrell.

Şeful diplomaţiei europene a anunţat apoi o reluare a negocierilor la Viena ”în zilele următoare”, în urma unei suspendări de aproape patru luni.

”Am purtat o discuţie lungă, dar pozitivă, despre cooperarea globală între Iran şi Uniunea Europeană (UE)”, a anunţat în această conferinţă de presă comună Amir-Abdollahian, în urma unei întâlniri tête-à-tête – de două ore – cu Borrell.

”Noi i-am spus apăsat domnului Borrell că suntem pregătiţi să reluăm negocierile în zilele următoare. Ceea ce este important pentru Republica islamică Iran este avantajul economic deplin pe care Iranul trebuie să-l aibă de pe urma Acordului (de la Vena) din 2015” în dosarul nuclear iranian, a subliniat el, referindu-se la o rdicare a sancţiunilor economice impuse Tehersanului.

”Vom încerca să rezolvăm problemele şi divergenţele prin negocieri care se vor relua în curând”, a dat el asigurări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *