Skip to content
Externe

UE şi Marea Britanie se apropie de un acord pe tema aplicării reglementărilor comerciale post-Brexit în Irlanda de Nord

Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) avansează în cadrul unor negocieri cu privire la o aplicare a reglementărilor comerciale post-Brexit în Iralanda de Nord, dezvăluie Financial Times (FT), scrie Reuters.

Vicepreşedintele Comisiei Europene (CE) Maros Sefcovic, însărcinatcu relaţiile cu Marea Britanie, şi omologul său britanic David Frost s-ar putea întâlni săptămâna aceasta în vederea unei analizări a acestor progrese, scrie ziarul brtianic.

O implicare puternică a Londrei în negocieri în vederea unei aplicări a ”protocolului nord-irlandez” alimentează speranţe cu privire la încheierea unui acord în acest sens, scrie FT, care citează diplomaţi şi funcţionari UE.

Uniunea Europeană (UE) a lansat la jumătatea lui martie o procedură de infringement împotriva Guvernului lui Boris Johnson, pe care-l acuză de faptul că încalcă Acordul Brexitului, prin modificări pe care le-a operat în mod unilateral la dispoziţii comerciale privind Irlanda de Nord.

Această procedură de infringement poate să conducă la aplicarea unei amenzi, în decurs de aproximativ un an, ceea ce lasă timp în vederea ajungerii la o soluţie negociată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *