Uniunea Europeană a ajuns la un acord asupra unei legislaţii revoluţionare pentru reglementarea inteligenţei artificiale (IA), după trei zile de negocieri intense între statele membre şi Parlamentul European, informează AFP.
Colegislatorii UE au ajuns la un „acord politic” asupra unui text care ar trebui să încurajeze inovarea în Europa, limitând în acelaşi timp posibilele abuzuri ale acestor tehnologii extrem de avansate.
„Istoric! UE a devenit primul continent care stabileşte reguli clare pentru utilizarea inteligenţei artificiale”, a declarat comisarul european Thierry Breton, care a stat la baza proiectului prezentat în aprilie 2021.
De atunci, discuţiile s-au prelungit. Ultima rundă de negocieri, care a început miercuri după-amiază, a durat aproape 35 de ore…
Procesul a fost dat peste cap la sfârşitul anului trecut de apariţia ChatGPT, generatorul de texte al companiei californiene OpenAI, capabil să scrie eseuri, poezii sau traduceri în câteva secunde.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News