Skip to content
Puterea Știrilor Video

UE vrea să interzică importul de petrol din Rusia, dar cu derogare pentru 4 state membre. Bușoi: Să nu ajungă lumea să se bată pe un plin de benzină

Facebook

Sunt discuții avansate la nivelul Uniunii Europene pentru al 6-lea val de sancțiuni economice și interzicerea totală a importurilor de petrol din Rusia, spune eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European. Invitat la Puterea Știrilor, Bușoi a anunțat că în aceste zile au loc discuții între statele membre „și e posibil ca în final să se dea un termen mai lung sau să se facă o excepție pentru patru țări europene care sunt total dependente și nu au o soluție imediată la importuri alternative și prelucrare”.

„Uniunea Europeană a luat o decizie foarte clară, foarte hotărâtă, cu o puternică susținere, atât în Parlamentul European, cât și la nivelul statelor membre – de a înlocui importurile de gaz din Rusia cât mai repede posibil, cel mai târziu până la sfârșitul acestui deceniu și de a reduce, încă din acest an, în mod semnificativ, importurile de gaze din Rusia. În paralel, evident, se discută soluții și pentru importurile de petrol. Știți că sunt discuții avansate pentru al 6-lea val de sancțiuni economice și interzicerea totală a importurilor de petrol din Rusia. Chiar în aceste zile au loc discuții între statele membre și e posibil ca în final să se dea un termen mai lung sau să se facă o excepție pentru patru țări europene care sunt total dependente și nu au o soluție imediată la importuri alternative și prelucrare. Aici problema este legată și de cine ține rafinăriile.

Chiar dacă ai petrol din alte părți decât din Rusia, dacă rafinăriile din țara ta sunt deținute de firme rusește e posibil să refuze să prelucreze petrol din alte surse și în acest caz să vină o situație explozivă în ceea ce privește accesul la carburanți. Nu doar să crească și mai mult prețul la motorină și benzină, dar să ajungem la situații de penurie, în care lumea să ajungă să se bată pe un plin de benzină sau motorină, cozi. Lucruri pe care omenirea le-a mai experimentat în anii 70-80, atunci când au fost primele crize ale petrolului datorită evenimentelor din Orientul Mijlociu”, a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi, la Puterea Știrilor.

Plan de acțiune pe 3 direcții

„Întorcându-ne la gaz, decizia este aceea de a renunța la importurile din Rusia și planul de acțiune este pe 3 direcții. Prima direcție este de a găsi furnizori alternativi și putem importa mai mult gaz LNG din SUA și Qatar, sunt discuții aprofundate în acest sens. Gaz convențional – să zicem așa – am putea lua din Norvegia. Norvegienii au crescut livrările de gaz către UE cu 6% față de anul 2021 și vor să dea o cantitate cu 10% mai mare. Norvegia este al doilea mare producător de gaz pentru UE în acest moment. Ca idee, importăm 41% din necesarul de gaz din Rusia și 24% din Norvegia. De asemenea, sunt discuții avansate și cu Algeria, pentru că avem conductele pe sub Marea Neagră care ajung în Spania și apoi gazul poate ajunge în toată Uniunea Europeană. Mai sunt discuțiile cu Azerbaijan. De aici pot ajunge gaze în Grecia, Bulgaria, România (…).

Apoi s-a venit cu propunerea de a impune un minim obligatoriu de 80% în acest an și 90% începând de anul viitor, rezerve de gaz în toate țările UE pentru a fi pregătiți în această iarnă și în iernile care vin. Să avem rezerve care să ne permită să continuăm activitățile economice și încălzirea, în cazul unei întreruperi. Vorbim și de o platformă comună de achiziționare a gazului, care înțeleg că se va transforma în mai multe platforme regionale. De exemplu, România se va coordona cu Bulgaria și Grecia pentru ca împreună să achiziționeze gaz.

A treia și ultima direcție de acțiune este de a reduce consumul de gaz, în general. Cum? Mai multă electricitate din regenerabile și vom crește ambițiile în această direcție. Mai multă eficiență energetică și este un studiu care spune că dacă s-ar reduce cu un grad temperatura în toate clădirile publice și clădirile private din UE am putea economisi o parte europeană din gazul pe care îl folosim acum. Un grad este imperceptibil. Cred că nu am simți nicio diferență termică, dacă vorbim de un grad. Vorbim și de accelerarea producției de hidrogen și folosirea hidrogenului”, a conchis acesta.

2 comentarii la “UE vrea să interzică importul de petrol din Rusia, dar cu derogare pentru 4 state membre. Bușoi: Să nu ajungă lumea să se bată pe un plin de benzină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *