UEFA a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că a decis amânarea tuturor meciurilor programate în Israel în următoarele două săptămâni, având în vedere situaţia din regiune.
Partidele amânate:
12 octombrie: Israel – Elveţia, preliminarii Euro 2024
12 octombrie: Israel – Estonia, UEFA Euro U-21 2025
17 octombrie: Israel – Germania, UEFA Euro U-21 2025
11 octombrie – 17 octombrie: Miniturneu cu Israel, Belgia, Gibraltar şi Ţara Galilor, Euro U17 2024
UEFA îşi rezervă câteva zile pentru a evalua dacă meciul Kosovo – Israel, din preliminariile Euro 2024, poate avea loc la data planificată iniţial – 15 ooctombrie – sau necesită amânare. UEFA va continua să monitorizeze îndeaproape situaţia şi va rămâne în contact cu toate echipele implicate înainte de a lua decizii cu privire la noile date şi la eventualele modificări ale altor meciuri viitoare.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News