Skip to content
Politică

Ultima aberație a Guvernului: apa ar putea deveni LUX sau VICIU

timpolis.ro

Citiți în cele ce urmează despre ultima aberație a Guvernului României: apa ar putea deveni LUX sau VICIU.

Un proiect de lege aflat în dezbatere publică și publicat pe site-ul Executivului ţinteşte apele minerale, pe care le va reglementa separat de legea minelor, sub care erau cuprinse până acum. Viitoarea lege creşte taxele de prospecţiune şi exploatare cu 34%, iar taxa anuală pe suprafaţa de exploatare va fi mărită cu 67%, informează Economica.net.

Dar partea elucubrantă este aceea că producătorii vor fi obligaţi să se reautorizeze, după reguli noi, în termene pe care le acuză că sunt prea scurte pentru a se putea conforma, iar sticlele de apă va trebui să fie timbrate, precum ţigările şi alcoolul.

Astfel, proiectul prevede ca autoritățile să elaboreze toate normele tehnice într-o perioadă de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, şi ca acestea să redacteze și instrucțiunile privind procedura de evaluare a caracteristicilor apelor minerale naturale și de izvor în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii.

Producătorii au termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a noii legi să se reautorizeze, sau 12 luni de la întocmirea procedurilor, însă procedura de autorizare durează peste aceste termen. Cu alte cuvinte, producătorii vor fi forțați să funcționeze în ilegalitate sau să își oprească total producția până la implementarea acestora, susţin surse din piaţă pentru Economica.net.

Sursele citate spun că Agenția Națională pentru Ape Minerale (ANRM) ar trebui fie să micșoreze termenul pentru elaborarea normelor tehnice și instrucțiunilor privind procedura de evaluare a apelor, fie să amâne implementarea reautorizării producătorilor, considerând un termen rezonabil de timp, în caz contrar industria de milioane de euro fiind pusă în pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *