Skip to content
Politică

ULTIMA ORĂ Codul Fiscal, adoptat în plenul Camerei Deputaţilor. TVA scade la 20%

Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, noul Cod Fiscal.

Cu 279 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 5 abţineri, plenul a dat undă verde reexaminării Codului fiscal, formulată de preşedintele Klaus Iohannis. După adoptarea în Cameră, noul Cod Fiscal va fi trimis pentru promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a prezentat principalele prevederi ale Codului Fiscal, printre care reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole – în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017, potrivit romaniatv.net.

Teodorovici a precizat că au fost făcute şi câteva amendamente pentru corelarea Codului fiscal, corelarea cu jurisprudenţa Curţii Europene, îndreptarea unor erori tehnice sau gramaticale, corelare cu unele acte normative intrate în vigoare după adoptarea Codului fiscal şi că s-a avut în vedere şi necesitatea punerii în aplicare a unor decizii ale Curţii Constituţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *