Skip to content
Politică

UPDATE Precizările oficiale ale procurorilor/ DNA a dat buzna la casa și primăria lui Vanghelie

UPDATE 10.23

Avocatul lui Marian Vanghelie, Cristian Ene, a declarat în urmă câteva minute, atunci când a ajuns acasă la edilul sectorului 5, că vor rămâne la dispoziția anchetatorilor dacă li se vor cere lămuriri.

„Asteptam sa incepem procedura de perchezitie judiciara urmand dupa efectuarea acesteia sa continuam la sediul primariei, dupa care vom ramane la dispozitia anchetatorilor daca ni se vor cere lamuriri”, a precizat Cristian Ene.

UPDATE 10.15

Prin intermediul unui comunicat de presă, procurorii DNA precizează că au suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007 – 2015.

”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007 – 2015.

În cursul zilei de 12 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Grupului de Lucru pentru Combaterea și Documentarea Infracțiunilor de Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins joi dimineață la domiciliul lui Marian Vanghelie, cât și la Primăria sectorului 5.

Aceștia verifică, potrivit B1 TV, o serie de contracte atributire de primăria condusă de Vanghelie asupra cărora procurorii au suspiciunea că ar fi fost acordate preferențial și ilegat.

Deocamdata vorbim despre audieri in desfasurare.

Ramane de vazut ce se va intampla pe parcursul acestei zile. Marian Vanghelie trebuie sa ajunga si la Primarie, pentru a participa la actiunile desfasurate acolo, iar mai apoi la DNA pentru audieri, mai informează B1 TV.

Știre în curs de actualizare

1 comentariu la “UPDATE Precizările oficiale ale procurorilor/ DNA a dat buzna la casa și primăria lui Vanghelie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *