Unul din senatorii PNL, care a fost și ministru în primul cabinet USL, a primit astăzi, indirect, o lovitură din partea justiției. Mai precis, fiul vitreg al senatorului liberal Corneliu Dobrițoiu a fost condamnat la închisoare cu executare.
Dumitru Samson, fiul vitreg al lui Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul campaniei „Ţara de basm”, pentru atribuirea ilegală a unui contract de achiziţii unei firme la care era şi el asociat. Prejudiciul în acest caz se ridică la 1,5 milioane de euro, potrivit Realitatea TV.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Acuzaţiile DNA
Potrivit rechizitoriului, pe 30 noiembrie 2006 comisia de evaluare a ofertelor de achiziţie publică constituita in ANT şi formata din Iordănescu – presedinte – şi Dragu, Ortopelea, Burtan şi Vladoiu – membri – a desfăşurat procedura de licitaţie publică pentru atribuirea contractului de servicii cu scopul realizării „Campaniei de media pe plan internaţional”, cu o valoare de 1,5 milioane euro. Licitaţia avea ca obiect achizitionarea a cinci clipuri publicitare de promovare a ofertei turistice românesti şi a cinci machete de banner.
Societatea la care Dobriţoiu Jr. şi soţia sa, Raluca Meda, erau asociaţi – SM Art Advertising Grup – a câştigat o licitaţie trucată după ce a oferit cel mai scump preţ: 4.501.429 de lei.
Firma familiei Samson avea trei concepte creative: „Ţara de basm”, „Spectacolul lunii” şi „Ne place România”. Procurorii DNA care au investigat acest caz au descoperit că S.M. Art Advertising Grup „nu avea capacitatea tehnico- profesională pentru realizarea videoclipurilor publicitare şi realizarea machetelor de banner”.
Bani pentru firma lui Dumitru Samson
De altfel, imediat după câştigarea licitaţiei, 5 decembrie 2006, ei au plătit unei societăţi de producţie suma de 171.488 de euro pentru realizarea celor cinci videoclipuri. Contractul a fost semnat pe 18 decembrie 2006. Dumitru Samson a mai semnat un contract de 10.000 de euro cu o societate pentru ca materialele publicitare brute să fie prelucrate audiovideo. Practic, S.M. Art Advertising Grup a plătit pentru realizarea videoclipurilor aproximativ 200.000 de euro, iar ANT i-a virat suma de 1.500.000 de euro. Dintr-un foc, profitul depăşea un milion de euro. Mai mulţi angajaţi de la ANT au semnat în fals că au recepţionat aceste videoclipuri, pe 21 decembrie 2006, şi au virat rapid toţi banii din contract, potrivit evz.ro.