Hidroelectrica a dat în judecată Fiscul pentru supraimpozitare retroactivă

Sursa foto: Hidroelectrica

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetele statului, a dat în judecată Fiscul, contestând o decizie de impunere de anul trecut, prin care ANAF a stabilit în sarcina societății o sumă suplimentară de plată în valoare de peste 62 milioane lei la suprataxa datorată de producătorii din sector, plus accesorii de 1,56 milioane lei, relevă datele analizate de Profit.ro.

Hidroelectrica a plătit integral sumele cerute, după care a contestat administrativ actele de impunere. Întrucât contestațiile i-au fost respinse, s-a adresat justiției. Societatea a argumentat, prin cererea de chemare în judecată, că modificările succesive ale actelor normative cu privire la metodologia de calcul a taxei pentru producătorii de energie electrică nu pot avea aplicabilitate decât pentru viitor, începând cu data publicării modificării actelor normative și nu retroactiv, așa cum au considerat autoritățile fiscale. Potrivit legislației privind supraimpozitarea din energie, cota de impunere a fost de 80% din diferența dintre prețul mediu net lunar de vânzare și pragul de 450 lei/MWh în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 august 2022, respectiv de 100% începând cu 1 septembrie 2022.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: