Skip to content
Politică

Turnătorie la nivel înalt. Cine a denunțat-o pe Udrea la DNA

În cursul dimineții de luni, Elena Udrea pare să fi primit șah- mat din partea DNA, după ce s-a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale pe numele său în dosarul ”Gala Bute”.

Udrea este acuzatăde procurorii DNA de abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenit.

Citește și: DNA îi dă șah- mat Elenei Udrea. Se cere aviz pentru urmărire penală în ”Gala Bute”. Ce acuzații îi aduc procurorii

Potrivit România TV, Udrea ar fi fost turnată la DNA, în acest dosar, de către consilierul ei de imagine din cadrul Ministerului Dezvoltării, Ștefan Lungu.

Acesta le-ar fi spus procurorilor DNA că Elena Udrea l-a pus să semneze în locului ei documente privind finanțarea Galei Bute.

Mai trebuie spus că, potrivit celor de la sursazilei.ro, alături de Ștefan Lungu au mai semnat acte în Gala Bute fostul secretar de stat din Ministerul Dezvoltării, Răzvan Murgeanu și un director din acest minister, Paul Mărășoiu.

”La data de 24.06.2011 Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a atribuit un contract în valoare de 10.175.168,44 lei, prin care S.C. Europlus Computers S.R.L., trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box. Metoda de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea unui anunț de participare, iar suma urma să fie rambursată din fonduri europene.

În baza acestui contract, la data de 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Fondurile publice ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului ar constitui în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului.

Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului.
Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și ar fi fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană”, se arată în referatul procurorilor în care cer aviz pentru urmărirea penală pe numele fostului ministru al Dezvoltării.

 

foto: nasul.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *