Skip to content
Politică

Uluitor: Livia Stanciu a EXECUTAT-O pe judecătoarea care o condamnase pe Rarinca

mircea-badea.ro

Citiți în rândurile ce urmează despre un caz uluitor: Livia Stanciu (fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în prezent magistrat la Curtea Constituțională a României) a EXECUTAT-O pe judecătoarea care venise în întâmpinarea intereselor ei, în sensul condamnării definitive a Marianei Rarinca – pensionara pe care Stanciu o acuza de șantaj.

Concret, Livia Stanciu a distrus-o profesional pe Anamaria Trancă (fiindcă despre ea este vorba). Mai precis, Stanciu, din postura de judecător al CCR, a stabilit că Trancă a luat o decizie neconstituțională, scrie joi România Liberă.

În unanimitate, judecătorii CCR au hotărât că Anamaria Trancă – judecătoare a Curții de Apel din București (CAB) – a încercat să se substituie chiar Curții Constituționale și a forțat legea fundamentală când a sesizat neconstituționalitatea OUG 13 a Guvernului Grindeanu.

Pe 1 februarie, Ordonanța de Urgență 13 a fost publicată în Monitorul Oficial. La numai două zile după aceea, ordonanța a fost contestată la CCR de către judecătoarea Anamaria Trancă de la CAB. Deși, în fond, multe dintre observațiile judecătoarei Trancă erau valabile, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceasta a fost respinsă ca „inadmisibilă“ pe 7 martie a.c. de către CCR. Trei luni mai târziu, pe 8 iunie a.c., a fost publicată și motivarea deciziei în „Monitorul Oficial“.

De la bun început, judecătorii CCR au remarcat încălcări evidente de procedură din partea judecătoarei Trancă. „Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată de instanța judecătorească la data de 3 februarie 2017, dată la care, fără a o pune în discuția subiecților procesuali principali, a și sesizat Curtea Constituțională, aspect care a dus la imposibilitatea formulării de către aceștia a punctului lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate, contrar art. 33 alin. (2) din Codul de Procedură Penală coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992“, se arată în motivarea CCR.

Cu alte cuvinte: Trancă judeca un dosar de abuz în serviciu la Curtea de Apel București, dar a decis să sesizeze CCR nu la cererea celor judecați (cum e procedural corect), ci din voință personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *