Umbrărescu anunță că va termina în acest an tronsoanele Craiova – Pitești 4, Brăila – Galați și Buzău – Focșani

Sursa: economica.net

Grupul UMB va finaliza anul acesta lucrările la tronsonul 4 (31,82 km) al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), la Drumul Expres Brăila – Galați (10,77 km) și la Autostrada A7 Buzău – Focșani (82,44 km), potrivit declarațiilor omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, care controlează cel mai mare grup românesc din domeniul construcțiilor de drumuri. Pasionații de infrastructură au început deja pariurile dacă UMB va reuși să finalizeze anul acesta 125 de kilometri de autostradă și drum expres.

„Craiova 4 o să fie gata anul acesta, Galațiul și cu Buzău – Focșani, sperăm”, i-a transmis Dorinel Umbrărescu președintelui Senatului României Nicolae Ciucă, într-o înregistrare video publicată de PLUS TV Bacău (minutul 5:05).

„Când dumneavostră spuneți sperăm, eu înțeleg ce trebuie”, i-a răspuns Ciucă.

Comentând imaginile, unii pasionați de infrastructură au scris pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură că Dorinel Umbrărescu a dat acea declarație fiind „flancat” de politicieni sau că „șansele ca UMB sa termine podul peste Buzău anul acesta sunt 0.005%”. De asemenea, au subliniat că pentru a nu rămâne „muzeu” podul peste Buzău, și turcii de la Nurol vor trebui să finalizeze o parte din lotul 3 al A7 Ploiești – Buzău.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL