Skip to content
Politică

Umilință totală pentru PSD, lăsat pe dinafară la Congresul socialiștilor europeni de la Madrid

În perioada 22 – 23 februarie, Congresul Partidului Socialist European își începe lucrările la Madrid. Momentul este unul foarte important pentru socialiștii europeni, deoarece este ultima mare reuniune înainte de startul alegerilor europarlamentare.

La congresul de la Madrid, pentru a marca oficial intrarea în campanie, socialiştii europeni vor lansa manifestul politic intitulat “Un nou contract social pentru Europa” care cuprinde toate punctele relevante pe care urmează să se concentreze candidaţii lor de linia întâi, cei prin care speră să convingă electoratele naţionale şi opinia publică europeană de meritele alternativei socialiste. Este vorba despre o “platformă politică ce va transforma Europa după alegerile din luna mai” pe care o vor detalia Frans Timmermans, candatul comun al socialiştilor europeni pentru obţinerea postului de Preşedinte al Comisiei Europene, alături de toţi cei pe care-i consideră ca importanţi în Europa, lideri credibili şi care au ceva de spus la nivel naţional şi în construcţia proiectului european.

PSD, izolat la nivel european

Un lucru frapează însă: niciun membru PSD nu este pe lista invitaților, ceea ce este dramatic şi ridică o problemă politică la nivelul identităţii sale actuale în familia socialistă europeană, dar semnifică şi faptul că foarte mulți socialiști europeni s-au săturat de scandalurile neîntrerupte generate de așa-zișii socialişti români, atât în forul partidului european, cât şi, în grupul socialist din Parlamentul European.

Prin urmare, șeful PSD, Liviu Dragnea nu este nominalizat nici ca invitat, nici ca vorbitor. Desconsiderarea nu este numai protocolară, ci este un semnal politic deoarece ofensa este extinsă şi asupra  Vioricăi Dăncilă, premierul unui guvern teoretic socialist. Așa se face că la nivel european, se confirmă izolarea Partidului Social Democrat – socialist doar cu numele.

Faptul că pe lista socialiştilor europeni nu există niciun nume românesc este grav și în același timp jenant, deoarece într-o logică administrativă minimală, ar fi trebuit să fie măcar formal, marcată prezenţa României care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE exact în perioada alegerilor europene. Izolarea pe scena politică europeană a PSD arată faptul că, deși formal aceștia fac parte din Internaționala Socialistă, deciziile lor nu contează.

În timp ce socialiștii europeni vor dezbate teme cu potențial interes și la nivelul societății din România, precum: “Economia progresivă”, “Europa Socială”, , “Mai multă putere tinerilor”, “Pentru o mai puternică democraţie în Europa”, “Pentru o Europă a egalităţii de gen şi a unei prezenţe mai puternice a femeii”, “socialiștii” români sunt preocupați de oprirea candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Decuplarea de la agenda socialiștilor europeni înseamnă practic decuplarea de la marile teme de dezbatere de la nivel european. PSD demonstrează astfel, nu doar că a rămas izolat la nivel european, ci și că urmărește o agendă independentă. Preocupați de consolidarea puterii pe plan intern și de dezmembrarea sistematică a statului de drept. Totul, cu prețul pierderii credibilității și prestigiului țării noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *