UPDATE 20:40
Potrivit SRI, ameninţarea a fost transmisă din Turcia către turnul de control (Romatsa), turnul a contactat pilotul, care a ales să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul Otopeni.
La bordul aeronavei sunt 184 de pasageri adulţi, 5 copii şi 7 membri ai echipajului.
„În acest moment, toţi pasagerii sunt în afara oricărui pericol”, a precizat SRI, menţionând că procedurile de verificare sunt în curs.
UPDATE 19:35
„Astăzi, luni, 17 iulie, o aeronavă Airbus 321neo, aparţinând companiei Pegasus Airlines, care efectua cursa Istanbul-Dusseldorf, a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, la ora 17.54. În prezent, instituţiile abilitate aplică măsurile specifice pentru astfel de situaţii”, au transmis reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Știre inițială
Este alertă la Aeroportul Otopeni, după ce un avion care a decolat din Turcia a aterizat de urgență, în urma unei alerte cu bombă. Informația a fost confirmată de SRI.
Avionul, care avea ca destinație Dusseldorf, a cerut permisiunea de a ateriza de urgență pe Aeroportul Otopeni în urma unor informații că la bordul aeronavei ar fi fost amplasată o bombă, un dispozitiv artizanal improvizat.
La bordul aeronavei se află peste 100 de persoane.
În acest moment este aplicată procedura de urgență în astfel de cazuri, coordonată de ofițeri antitero din cadrul SRI.
Pasagerii și membrii echipajului vor fi evacuați și vor rămâne pe pistă pentru a fi verificați. Apoi vor fi duși într-un spațiu sigur, cât timp vor fi verificate avionul și bagajele.
Operațiunea ar urma să dureze câteva ore.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News