Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor

Sursa foto: Breaking Aviation News & Videos

Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, relatează AFP.

Aeronava Dreamliner 787-9 cu destinaţia Shenzhen, care a decolat la ora locală 9.55, a aterizat fără incidente.

O problemă la motorul drept al avionului este în curs de investigare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ADR, operatorul aeroportului din Roma.

În înregistrările video publicate de presa locală, se pot vedea flăcări pe partea dreaptă a avionului înainte ca acesta să se întoarcă pe aeroport.

Vineri, un avion Boeing 737 aparţinând companiei australiene Qantas a făcut cale întoarsă la scurt timp după decolare şi a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Sydney, din cauza unei defecţiuni la motor care a provocat şi un incendiu de vegetaţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: