Un avion românesc, blocat pe o pistă în Franța. Ar fi folosit la traficul de persoane. Iată de ce autoritățile franceze au decis să controleze aeronava și cine se afla în ea.
Un avion românesc, blocat pe o pistă în Franța. Ar fi folosit la traficul de persoane. Iată de ce autoritățile franceze au decis să controleze aeronava și cine se afla în ea.
Avion românesc, blocat în Franța
Un avion care aparţine firmei româneşti Legend Airlines, cu peste 300 de pasageri la bord, a fost reţinut la sol pe un aeroport de lângă Paris.
Autorităţile franceze aveau informaţii că aeronava este folosită pentru trafic de persoane. Avionul zbura din Emiratele Arabe către Nicaragua, iar la bord se aflau numai pasageri indieni.
Anchetatorii cred că unii erau migranţi ilegali care ar fi urmat să treacă fraudulos frontiera în America şi Canada. Compania aeriană a fost fondată în 2020 de un român, iar anul trecut a fost preluată de un olandez şi un turc.
Această imobilizare a avut loc în urma ”unei semnalări anonime”, subliniază Parchetul din Paris, care verifică dacă ”elemente vor corobora” aceste suspiciuni, potrivit AFP.
Jurisdicţia Naţională Luptei împotriva Criminalităţii Organizate (JUNALCO) ”a preluat ancheta pentru a verifica dacă elemente vor corobora suspiciunea cu privire la trafic de persoane în bandă organizată, o infracţiune penală pasibilă de (până la) 20 de ani de închisoare şi amendă de (până la) trei milioane de euro”, precizează parchetul.
Doi pasageri au fost reţinuţi ”pentru a se verifica dacă rolul lor a fost diferit de cel al altora în acest transport şi în ce condiţii şi cu ce obiectiv”, precizează parchetul.
Urmau să treacă ilegal granița
Potrivit unei surse apropiate dosarului, care precizează că avionul s-a oprit la vatry pentru a realimenta cu carburant, aceşti pasageri indieni ar vrea să se ducă în America Centrală pentru a încerca să intre apoi în mod ilegal în Statele Unite sau Canada.
Prefectul din Marne a extins temporar – prin două decizii succesive, publicate joi seara şi vineri dimineaţa – zona de aşteptare a străinilor în sala de primire a aeroportului, unde pasagerii dispun, potrivit prefecturii, de ”paturi individuale”.
Un dispozitiv al Jandarmeriei împiedica vineri după-amiaza accesul pe aeroport, a constatat o jurnalistă AFP. Cei 303 pasageri nu au depus, pentru moment, cereri de azil, declară o sursă din poliţie Le Figaro, care scrie că, în afară de de persoane eventual vizate de justiţie, celelalte persoane nu urmează să rămână pe teritoriul francez.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News