Skip to content
Iași

Un bărbat din Iaşi, reţinut după ce a falsificat mai multe analize Covid. Actele erau folosite pentru deplasarea în Marea Britanie

facebook

Un bărbat de 42 de ani a fost reţinut de poliţiştii ieşeni, fiind acuzat că a falsificat mai multe buletine de analize COVID, pe care le-ar fi pus la dispoziţia unor persoane care s-au deplasat în Marea Britanie.

Poliţiştii ieşeni au făcut două percheziţii domiciliare în oraşul Târgu Frumos, într-un dosar penal întocmit pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi zădărnicirea combaterii bolilor.

Anchetatorii susţin că în luna iunie, doi bărbaţi ar fi falsificat mai multe buletine de analize COVID-19 şi le-ar fi pus la dispoziţia unor persoane care s-ar fi deplasat în Marea Britanie, în scopul de a fi folosite la controalele de frontieră.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe medii de stocare, iar cei doi bărbaţi bănuiţi de comiterea faptei au fost duşi la audieri, scrie news.ro.

Ulterior, un bărbat de 42 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunerea de arestare preventivă. Cercetările în acest caz continuă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *