Skip to content
Politică

Nicusor Constantinescu câștigă o luptă importantă cu DNA

După ce luni de zile a purtat un adevărat război cu procurorii DNA, fiind inițial dat în urmărire națională, după încarcerat la Rahova iar apoi pus sub control judiciar, Nicușor Constantinescu, președintele CJ Constanța, a câștigat, miercuri, o importantă bătălie cu cei de la DNA.

După ce o instanţă a decis punerea sa în libertate, un alt complet i-a aprobat solicitarea de modificare a măsurii controlului judiciar, astfel că şeful CJ poate să comunice cu angajații instituției și cu consilierii județeni care nu au legătură cu ”procesul de propunere, decizie și execuție” a celor două hotărâri ale CJ care au vizat Centrul Militar Zonal, a decis Curtea de Apel Constanța.

Curtea de Apel Constanța a admis în parte contestația la executare depusă de Nicușor Constantinescu, prin care solicita să fie lămurite aspectele legate de interdicția de a lua legătura cu angajații Consiliului Județean și cu consilierii județeni, aceasta fiind una dintre obligațiile controlului judiciar în dosarul Centrului Militar Zonal.

Astfel, magistrații au decis că Nicușor Constantinescu nu are voie să ia legătura cu personalul Consiliului Județean și cu consilierii județeni ”care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie și execuție a celor două hotărâri ale CJ Constanța care au vizat Centrul Militar Zonal”.

“Admite, în parte contestația la executare formulată de contestatorul inculpat Constantinescu Nicușor Daniel și explicitează înțelesul deciziei penale nr.289/P/05.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr.14182/3/2014/a5 în sensul că: prin obligația «să nu ia legătura și să nu comunice cu martorii și experții din prezenta cauză, precum și cu personalul Centrului Militar Zonal Constanța, direct sau indirect și prin orice mijloace de comunicare, precum și cu personalul din cadrul Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni» se înțelege «să nu ia legătura și să nu comunice cu martorii și experții din prezenta cauză, precum și cu personalul Centrului Militar Zonal Constanța, direct sau indirect și prin orice mijloace de comunicare, precum și cu personalul din cadrul Consiliului Județean Constanța și cu consilierii județeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie și execuție a celor două hotărâri ale Consiliului Județean Constanța care au vizat Centrul Militar Zonal Constanța și care sunt menționate în actul de sesizare al instanței»”, se arată în decizia Curții de Apel Constanța.

Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă, informează reporterntv.ro.

Sursă foto ziuaconstanta.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *