Un arădean care a luat doi pui de urs dintr-o pădure din Bistriţa-Năsăud şi i-a ţinut luni de zile într-un grajd al familiei sale a fost reţinut de poliţişti, ulterior fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile, scrie Agerpres.
Poliţiştii din Chişineu-Criş şi cei din Socodor au deschis un dosar pentru infracţiuni din domeniul cinegetic, după ce au obţinut informaţii despre acest caz.
„Din cercetări, a reieşit că, în luna februarie 2025, un tânăr de 28 de ani, din Pilu, ar fi capturat, în condiţii nelegale, doi pui de urs, dintr-o pădure din judeţul Bistriţa-Năsăud. Animalele ar fi fost ţinute într-un grajd de pe raza localităţii Pilu, până în luna iulie 2025, când le-ar fi transportat la locul de unde au fost luate iniţial”, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Conform sursei citate, arădeanul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Referitor la acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş a transmis că bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News