Skip to content
Politică

Un coleg de partid al Monicăi Macovei face declaraţii vehemente despre implicarea serviciilor secrete în societate

" "

Un coleg de partid al europarlamentarului Monica Macovei face declaraţii vehemente despre implicarea serviciilor secrete în societate, vorbind, în acelaşi timp, despre un important personaj al Administraţiei Prezidenţiale.

Adrian Papahagi (membru în M10, formaţiunea lansată de Macovei) a scris, vineri, pe Facebook că presa i-a atribuit afirmaţia potrivit căreia Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale, ar fi ofiţer acoperit.

" "
" "

„Mi se atribuie prin presă că aș fi afirmat că Mihalache, creierul Cotrocenilor, e ofițer acoperit. Nu, n-am afirmat asta. O fi, n-o fi. N-am de unde să știu eu, un simplu universitar, cine e și cine nu ofițer acoperit. Nu sunt din lumea aceea și nu-mi doresc să am nicio tangență cu ea”, a transmis Papahagi.

El precizează că recentele sale declaraţii aveau rolul să ironizeze „omniprezența serviciilor”.

„Prea mare mi se pare intimitatea lor cu lumea politică, prea mare ingerința lor în toate, prea mic controlul real al societății asupra acestor instituții utile, dar eluzive. Da, cred că serviciile se implică masiv în politică. Da, bănuiesc că o mare parte a averilor de după 1989 s-au făcut cu sprijinul securității și chiar al serviciilor reformate. Au apărut indicii că serviciile sunt puternic implicate și în presă”, atrage atenţia Adrian Papahagi.

În acest context, el vrea „un singur lucru”.

„Serviciile să servească, iar oamenii liberi, aleși de alți oameni liberi, nu fabricați în diverse direcții, să conducă. Vreau ca serviciile să ne apere, nu să ne conducă. Să strângă ceea ce spune numele, informații (intelligence) și să le furnizeze decidenților legitimi. Nu vreau o simili-presă, o simili-politică, o simili-economie și o simili-societate civilă cu grade”, conchide politicianul.

Anterior, vineri dimineaţă, Adrian Papahagi postase pe Facebook un link către o ştire despre un ONG pe securitate înfiinţat de Preşedinţie şi SRI, comentând: „Mihalache și SRI creează think-tanks. Tot mai pe față. Măcar știm cine conduce România. Poate, la un moment dat, România va avea și conducători civili, nu doar ofițeri acoperiți”.

" "

1 comentariu la “Un coleg de partid al Monicăi Macovei face declaraţii vehemente despre implicarea serviciilor secrete în societate

  1. Tot este bine ca din ce in ce mai multe voci afirma un lucru cunoscut de toata lumea. Mihai Beniuc are o poezie: Partidul e-n toate; parafrazand putem spune serviciul e-n toate…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *