Statul american Alabama a executat joi un bărbat condamnat la moarte prin inhalare de azot, o premieră mondială criticată de ONU, care a comparat această metodă de execuţie cu o formă de „tortură”, conform AFP.
Kenneth Eugene Smith, condamnat definitiv la moarte în 1996 pentru uciderea unei femei la ordinul soţului ei, a murit la penitenciarul Atmore la ora locală 20.25 (2.25 GMT vineri), au anunţat mai multe media locale, citând o declaraţie a guvernatorului statului Alabama, Kay Ivey.
Execuţia sa a fost prima din acest an în Statele Unite, oŕą 24 au fost efectuate în 2023, toate prin injecţie letală. Este pentru prima dată în mai bine de 40 de ani când o metodă nouă de execuţie a fost folosită în această ţară.
O tentativă anterioară prin injecţie letală, la 17 noiembrie 2022, a fost anulată în ultimul moment, deoarece picăturile intravenoase folosite pentru a-i administra soluţia letală lui Kenneth Eugene Smith nu au putut fi pregătite în timpul legal alocat, deşi acesta fusese imobilizat timp de mai multe ore.
Alabama, situat în sud-estul Statelor Unite, este unul dintre cele trei state americane care permit execuţia prin inhalare de azot, în care moartea este cauzată de hipoxie (epuizarea oxigenului).
Biroul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a declarat la 16 ianuarie că este „alarmat” de utilizarea unei „metode de execuţie noi şi netestate, hipoxia cu azot”.
Aceasta „ar putea constitui tortură sau alte tratamente crude sau degradante în conformitate cu dreptul internaţional”, a avertizat o purtătoare de cuvânt a OHCHR, Ravina Shamdasani, cerând o suspendare a execuţiei.
Protocolul din Alabama pentru execuţia prin hipoxie cu azot nu include sedare, în timp ce Asociaţia Americană de Medicină Veterinară (AVMA) recomandă sedarea animalelor eutanasiate în acest mod, a precizat purtătoarea de cuvânt.
Toate apelurile şi cererile de amânare a execuţiei lui Kenneth Eugene Smith, în vârstă de 58 de ani, au fost respinse, inclusiv de Curtea Supremă miercuri. Cea mai înaltă instanţă a ţării, care are o majoritate conservatoare, a audiat joi un ultim apel al condamnatului, dar nu a dat curs acestuia.
În argumentele sale scrise adresate Curţii Supreme, statul Alabama mersese chiar până într-acolo încât prezentase hipoxia cu azot ca fiind „probabil cea mai umană metodă de execuţie inventată vreodată”.
„Autorităţile din Alabama au ratat trei execuţii la rând în 2022, inclusiv pe cea a domnului Smith”, a subliniat Robin Maher, director executiv al Death Penalty Information Center (DPIC).
Smith a fost condamnat pentru uciderea, în 1988, a lui Elizabeth Dorlene Sennett, în vârstă de 45 de ani, comandată de soţul ei, Charles Sennett, un pastor foarte îndatorat şi infidel, pentru a face să pară o spargere care a mers prost.
În ciuda sinuciderii soţului, poliţia a dat de urma crimelor celor doi bărbaţi. Complicele lui Kenneth Eugene Smith, John Forrest Parker, care fusese condamnat la moarte, a fost executat în 2010.
Kenneth Smith a fost, de asemenea, condamnat la moarte pentru prima dată, dar procesul a fost anulat în apel. La cel de-al doilea proces al său, în 1996, 11 din cei 12 juraţi au optat pentru o condamnare pe viaţă.
Dar, ca şi în procesul complicelui său, judecătorul a trecut peste juraţi şi l-a condamnat la moarte, o posibilitate care exista la acea vreme în câteva state, dar care a fost abolită în prezent pe întreg teritoriul SUA.
În raportul său anual din decembrie, DPIC a afirmat că majoritatea deţinuţilor executaţi în 2023 în Statele Unite „probabil că nu ar fi condamnaţi la moarte astăzi”, în special din cauza luării în considerare a problemelor de sănătate mintală şi a traumelor acuzaţilor sau a modificărilor legislative pentru impunerea pedepsei cu moartea.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 de state americane, în timp ce alte şase state respectă un moratoriu privind aplicarea ei prin decizia guvernatorului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News